Învățând lecția bătăliei frontierelor, Joffre a căutat să restabilească echilibrul, întărind flancul drept al armatei. A regrupat unitățile militare luate din diferite sectoare ale frontului și a format o nouă armată (a VI-a), condusă de generalul Maunoury, pe care a concentrat-o în zona Parisului, a cărei garnizoană era alcătuită din localnici. La 1 septembrie, această armată reunea 11 divizii, având misiunea de a ataca din flanc, atunci când condițiile vor fi favorabile, armata germană care înainta prin marș .

La 3 septembrie, Joffre intenționa să continue retragerea, menținând, însă, la cele două extremități ale frontului, Paris și Verdun, punctele de sprijin care îi vor putea permite reluarea ofensivei. A doua zi a fost avertizat de situația precară a Armatei I germane al cărui flanc defensiv era insuficient, ivindu-se, astfel, ocazia favorabilă pentru un contraatac francez. Joffre avea în vedere deplasarea armatei lui Maunoury la sud de Marna, în timp ce Joseph Simon Gallieni, comandantul trupelor concentrate în zona Parisului, printr-o contralovitură, urma să împingă atacul la nord de râu. Bătălia avea să se desfășoare pe 6-7 septembrie. S-au luat măsuri ca în Armata a V-a, Lanrezac să fie înlocuit de Franchet d’Espérey și corpul britanic avea să reia ofensiva. În seara zilei de 4 septembrie, la ora 22, s-a dat ordinul general de atacare a Armatei I germane. Între timp, Moltke, înștiințat de concentrarea forțelor franceze în Lorena, a înțeles gravitatea pericolului care îl amenința dinspre Paris. A lăsat armatele din centru să-și continue înaintarea și a ordonat celor două armate din aripa dreaptă, comandate de Kluck și Bulow, să se îndrepte spre est. Frontul defensiv nu se putea forma imediat, căci cea mai mare parte a diviziilor germane au traversat Marna, în timp ce trupele lui Maunoury erau gata de atac la nord de râul Marna.

Pe 8 septembrie, Comandamentul german era sigur de succes, o breșă fiind deschisă în regiunea Revigny, între Armata a IV-a și a III-a franceză. Dar a fost obturat prin înaintarea în linie a unui corp de armată scos cu trei zile mai devreme de pe frontul din Lorena. În partea de vest a frontului, armatele franceze și corpul britanic au reluat ofensivă. Situația pentru cele două armate germane din flancul drept s-a înrăutățit. Kluck și-a readus diviziile de la nord de Marna pentru a para atacul lui Maunoury, deschizând o largă breșă între armatele sale și cele ale lui Bulow. Linia Petit-Morin era apărată de o cortină de cavalerie, ușor de atras într-o busculadă. Cei doi generali germani nu ignorau pericolul, dar sperau că printr-o acțiune viguroasă a celor două extremități ale frontului de luptă să obțină victoria înainte ca breșa să fie larg deschisă. Pe Ourcq, Kluck a încercat să învăluie prin nord armata lui Maunoury. Bulow ducea tot greul pe aripa stângă, traversând mlaștinile de la Saint-Gond și atacând diviziile lui Foch. Eforturile germanilor au fost zadarnice. În 8 septembrie, linia Petit-Morin a fost străpunsă, Armata a VI-a franceză era gata să cedeze, fiind salvată de 6000 de rezerviști, prin intermediul unei coloane de taxiuri rechizționate în Paris.